Oltenia de sub Munte devine un teritoriu recunoscut internațional ce va fi promovat de UNESCO și de rețelele Europeană și Globală a Geoparcurilor.
Statutul de Geoparc internațional UNESCO este o oportunitate de dezvoltare, în special a turismului.
Geoparcul este o oportunitate de colaborare a factorilor locali, din toate sectoarele (administrație, mediul de afaceri, societate civilă, cercetare și politic) pentru dezvoltarea de proiecte, de produse și servicii, care înseamnă locuri de muncă, oportunități și venituri pentru comunităție locale.
Statutul de geoparc aduce cu sine prestigiu încât să atragă investiții în multe domenii. Este o ocazie de renaștere economică și socială a zonei.
Oltenia de sub Munte va deveni un loc tot mai vizitat, unde vizitatorii vor petrece mai mult timp. Va fi un loc în care ne va face plăcere să locuim. Este o ocazie pentru ca o parte dintre tinerii plecați să se întoarcă și de ce nu, să atragă alte persoane să îndrăgească zona și să se mute aici.